Arca lui Lenin se va difuza #online, duminica, 28 iunie, pe canalul nostru de #youtube .
Materialul video va fi disponibil doar în intervalul orar 19:00 – 24:00
ARCA LUI LENIN, spectacol al Teatrului Masca în regia lui Mihai Mălaimare și Anca Florea, este un spectacol documentar, din punct de vedere teoretic și un spectacol de atmosferă din punct de vedere stilistic. Cele două aspecte se întrepătrund, de fapt, și se susțin unul pe celălalt. Cu un scenariu construit pornind de la documentele epocii și o coloană sonoră alcătuită din înregistrări autentice din jurnalele vremii, dar și cântece muncitorești sau ,,patriotice”, românești și sovietice, spectacolul se prezintă ca un extras din memoria lucidă a cuiva care a trăit, își amintește totul și vrea să povestească.
Folosind statuile vivante, care evoluează în tehnica mișcării întrerupte, ARCA LUI LENIN are ceva din desfășurarea greoaie și fragmentată a unui film de epocă. Odată ce ai pătruns în lumea lui și în poveste, experiența este oarecum halucinantă: statuile se trezesc din nemișcare, pășesc scurt și apăsat, asumându-și materialitatea artefactelor de bronz greu – ca urmele lăsate de comunism în istorie – se exprimă și comunică între ele prin gesturi întrerupte, se smulg, parcă, la fiecare tresărire, dintr-o incapacitate firească de a se mișca, opunând forță ca și cum pentru fiecare metru de spațiu câștigat ar fi trecut printr-un zid. Pentru spectatorul contemporan, rezultatul nu este cu nimic mai prejos decât dacă, bunăoară, gravurile de pe o plachetă, sau figurile creionate pe un perete ar începe, pur și simplu, să se miște. Chiar și soluția de machiaj aleasă ajută la efectul general, afișând, dincolo de coloristică, o dominantă mată și brută, fără accente, fără prea multe umbre, pentru a ilustra indivizi care nu sunt altceva decât exponenții unei anumite clase. Este ca și cum, în ton cu mesajul transmis, nu a fost loc de Triunghiul lui Rembrandt în această ilustrație, așa cum ideologia sistemului comunist nu lăsa loc de penumbre. Nuanțele morale ni le permitem noi, acum, acceptând negocieri și disculpări pentru o perioadă în care tușele erau extrem de contrastante: Ai furat? Da/Nu. Ai trădat? Da/Nu. Ai văzut pe X că a vorbit cu Y? Da/Nu. Ai citit pe Z? Da/Nu.
Dacă din punct de vedere al coloanei sonore și a machiajului, spectacolul se constituie într-o prezență absolut impunătoare, de la prima impresie, din punctul de vedere al decorului, acesta pare oarecum lejer și la îndemână. Câte un cub pentru fiecare dintre statuile proletcultiste inscripționat cu numele clasei-personaj și un piedestal în față, pe care stau, ca un tatuaj pe aer, Stalin, Lenin și Pionierii. Totul este aranjat sub forma unui semicerc cu deschiderea spre public, ca o paranteză deschisă, la contemporaneitate. ( fragment din articolul ” După blocurile gri se face teatru: Micro și Macro decorul” disponibil aici, http://www.caietelemasca.ro/2019/12/18/8-context/
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Din categoria Fără categorie
