O despărțire grandioasă


După PARCUL, FLECĂRELILE FEMEILOR este a doua premieră pe care o propunem la începutul noii stagiuni. Odată cu acest spectacol, însă, propunem și altceva, ce ține de programul nostru artistic asumat de la bun început, atunci când sediul nostru era pretutindeni și când publicul nostru se așeza alături de noi pe iarbă, când protestam în Piața Victoriei pentru șansa de a face un astfel de teatru.

Ei bine, începând cu această stagiune, ne asumăm un teatru altfel până la capăt. FLECĂRELILE FEMEILOR va reprezenta ultimul spectacol cu text produs la Masca. De aici înainte ne vom concentra pe spectacolele care exprima cel mai curat modul în care noi vedem teatru, spectacole în care gestul va guverna Întâlnirea.

Între noi fie vorba, despărțirea va fi fastuoasă. E ca și cum fiecare actor și-ar fi pus în rolul din FLECĂRELILE FEMEILOR toată pofta, dar și dorul de cuvânt. E ca și cum s-ar fi pus la masă înainte de postul cel mare. De aceea energia care străbate replicile și toate scenele în general face ca spectacolul să nu poată fi uitat ușor.

Vă invităm la prima întâlnire cu această comedie savuroasă, Sâmbătă,  12 octombrie.

10048864226_f9627a7044

Ne despartim de cuvinte razand!

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un comentariu