Teatrul Masca vă invită online să sărbătorim împreună ziua de 1 Mai

Teatrul Masca, instituție de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, deschide – în mod simbolic – Stagiunea Outdoor în data de 1 Mai, la ora 18.00.

Sub deviza #împreunăonline, Teatrul Masca își invită publicul să experimenteze alături de artiști, o variantă de spectacol mixt (live/recorded). „ARCA LUI LENIN” este un spectacol despre lumea comunismului în perioada stalinistă, o lume recreată pe scenă din imaginile unor statui celebre care au făcut gloria proletcultismului. Evenimentul constă în transmisia live a spectacolului înregistrat, cu participarea extraordinară #outdoor de acasă a lui Mihai Mălaimare în rolul lui Lenin acasă.

Într-o postare pe contul facebook, managerul teatrului declară: „De 30 de ani, la fiecare 1 Mai v-am fost alături în parcurile bucureștene. Am venit la voi și ne-am bucurat împreună de primăvară și de spectacole, uneori și de ceva ploi. Anul acesta, totul e #altfel: și #noi și #voi trebuie să #stămacasă. Dar putem fi #împreunăonline.”

Transmisia va putea fi urmărită începând cu ora 18:00, în data de 1 mai, pe
canalul de youtube: https://www.youtube.com/c/teatrulmascaromania/live

Teatrul Masca te invită la citit

„Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor” este un eveniment anual, organizat prin intermediul UNESCO, în special pentru a promova cititul, publicarea de cărţi, dar şi drepturile de autor. Ideea înfiinţării unei astfel de aniversări a apărut din 1923, când mai mulţi spanioli iubitori de carte au dorit să îl omagieze pe Miguel de Cervantes. În 1995, la Conferinţa generală de la Paris, UNESCO a decis ca 23 aprilie să rămână data aniversării internaţionale, deoarece conform calendarului gregorian, în această zi sărbătorim naşterea şi moartea lui William Shakespeare (acesta s-a născut pe 23 aprilie 1564 şi a murit pe 23 aprilie 1616), Vladimir Nabokov (n. 23 aprilie 1899), Manuel Mejía Vallejo (n. 23 aprilie 1923), dar şi ziua în care a murit creatorul lui Don Quijote, Miguel de Cervantes (a murit pe 22 aprilie, dar a fost înmormântat pe 23). Tot pe 23 aprilie au trecut la cele vesnice şi scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega, englezul William Wordworth, francezul Jules Barbey d’Aurevilly. (historia.ro)

Te invităm să citești revista online  CAIETELE MASCA. Publicația își propune să descrie fenomenul teatrului de stradă printr-o serie de articole, interviuri, eseuri și reportaje.  Pe noua platforma online, www.caietelemasca.ro, veți găsi și secțiunea bibliotecă  unde vă punem la dispoziție câteva dintre publicațiile semnate de Mihai Mălaimare. Lectura plăcută!

Pledoarie pentru cioburi de oglindă

Știți cum interpretează un surdo-mut melodia ,,M-am născut în România”? Se lovește cu pumnii în cap. Există diferite forme de comunicare, adaptabile fiecărei situații, oricărei potențiale relații dintre emițător și receptor. Fiecare formă de comunicare, însă, se supune sau trebuie să se supună unei anumite gramatici și de felul în care comunicarea respectă cu strictețe gramatica pe care și-a asumat-o, precum și de validitatea în sine a respectivului set de reguli, depinde eficiența actului de comunicare.

              Fiecare formă de artă este o gramatică a comunicării eficiente, de la modul în care sculptura sau pictura, bunăoară, se supun canoanelor clasice ale esteticii vizuale, la modul în care muzica se supune legilor armoniei, legi pe care le poate reinterpreta sau îmblânzi dar niciodată abroga fără a pierde capacitatea de a comunica, până la specificul literaturii de a se reinventa stilistic, de a propune noi cuvinte și a redescoperi altele uitate, renăscând cu limbajul și metalimbajul fiecărei generații.

              Teatrul nu numai că nu face notă discordantă ci, pentru că se folosește de mai multe limbaje de sine stătătoare – imaginea, cuvântul, dansul, muzica, gestul, arhitectura, pictura etc. – se constituie într-unul dintre cele mai complexe moduri de comunicare pe care omenirea l-a propus în patrimoniul culturii universale.

(Pledoarie pentru cioburi de oglindă, de Cristinel Dâdăl) continuarea articolului pe caietelemasca.ro 

Muzica de teatru cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Vlaicu Golcea

 

Muzica de teatru a atras mereu artiști contemporani în colaborări cu teatre de stat și trupe independente. Astăzi din ce în ce mai mulți muzicieni aleg să se îndrepte către un domeniu nou lor, un exercițiu de creație, acela al teatrului. Artiști precum Ada Milea, Bobo Burlăcianu sau Vlaicu Golcea sunt doar câteva dintre numele pe care spectatorii le văd constant pe afișele spectacolelor de teatru din toată țara. Spectacolele care îmbină muzica live cu jocul actoricesc au adesea un impact mai mare asupra audienței. Fiecare muzician are un stil propriu de lucru, conectarea cu echipa spectacolului și cu textul se face treptat, iar procesul de creație diferă pentru fiecare producție în parte. ( un interviu realizat de Ilinca Urmuzescu pentru nr. #5 al revistei online caietelemasca.ro – Muzica de teatru

Isolation – tehnica de bază pentru statuia vivantă

Pedagogia statuii vivante este una și aceeași cu pedagogia teatrală în general, ținta este aceeași, crearea emoției artistice la cel mai înalt grad, chiar dacă drumul poate fi și – în multe privințe este – diferit. Eu susțin că este chiar mai spectaculos și mult mai interesant pentru un tânăr actor.  ( fragment din numărul #3 al revistei online caietelemasca.ro )

Workshop de tehnica a statuii vivante, susținut de Mihai Mălaimare- check it out 👉 ://vimeo.com/399425744

 

 

Masca și teatrul de stradă

 

Teatrul de stradă ar putea să fie o artă cu totul nouă sau momentul de orgoliu al teatrului insusi. Din orice punct ai porni pe circumferinta cercului definit de șarpele care-și înghite coada, calci deopotrivă pe datele mari de marmoră ale amfiteatrelor grecești și romane și pe pavajul negru cenușiu al străzilor actuale, devii contestatarul deopotrivă al voinței zeilor ca și al nebuniei războaielor mai marilor vremurilor noastre, oferi cetățenilor orașelor-cetăți și locuitorilor nebunului Ev Mediu pâine și circ și investești cu cetățenie și tot ce decurge din aceasta pe trecătorul obosit al orașelor moderne, determini meditația asupra condiției umane și, cine știe, poate chiar găsești o cale de rezolvare a marilor sale dileme. (…) (fragment din Masca și teatrul de stradă

Statuile vivante, un tip de teatru stradal care fascinează și intrigă.

Motto: ”Actorul care creează o statuie vivantă unifică artele frumoase (inclusiv design-ul de costum, efectele speciale, machiajul și design-ul și crearea decorurilor) cu artele performative precum coregrafia, iluzia și interacțiunea. O statuie vivantă bună trebuie să fie multitalentată.” (John Eicke, dublu campion mondial al Festivalului de Statui Vivante de la Arnheim, Olanda)

Câte tipuri de statui vivante există? Unul singur: care atrage publicul ca un magnet. În vremea identităților virtuale, a vitezei și a hiper-activității, statuile vivante sunt un tip de teatru stradal care fascinează și intrigă. Interacțiunea foarte apropiată cu publicul de toate vârstele, creativitatea fără limite și poveștile incitante, spuse prin costume, machiaj și expresivitate corporală mută, sunt numitorul comun al celor mai buni creatori de statui vivante. Mulți dintre aceștia au fost invitații celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Statui Vivante (FISV), organizat de Teatrul Masca la București. Alături de bienalul Festival Mondial al Statuilor Vivante (Arnheim, Olanda), acesta este cel mai important eveniment de gen din lume. ( frsgment din Reportajulrealizat de Cristina Enescu pentru  nr.#7 caietelemasca.ro)

Street (Performance) Wear

Prin definiție, spectacolul de stradă se desfășoară în spații neconvenționale, deschise pentru un public non captiv. Ceea ce înseamnă că toate elementele care îl compun trebuie să fie adaptate condițiilor în care acesta se desfășoară. Costumul nu este lăsat în afara discuției și se dovedește a fi o parte importantă a caracteristicilor care disting artele în spațiul public.

Artiștii pioneri din anii ′70 se inspiră în mod clar dintr-o tradiție de saltimbanci[1] și a imginii care-i corespunde. Costume în culori vii și paiete rivalizează cu o estetică a circului sărac, vezi arte povera, inspirată de filmului lui Fellini, La Strada. Apar „Le Grand Magic Circus” a lui Jérôme Savary, „Le Palais des merveilles” al lui Jules Cordière, Blaguebole, fețele pictate, body-urile mulate și reinventate, și pantalonii evazați, plini de vino încoace. Alții împumută mai degrabă din vocabularul de stradă: reinterpretări ale copiilor străzii, demonstrații de forță (sfarmă lanțuri, [2]precum Makoviek), cântăreți de stradă acompaniați la flașnetă, (Non, non, limondierii sunt cei ce cîntă la flașnetă) (Annie et Artus), înghițitori de flăcări… La originile lor, artele de stradă contemporane aduc parfumultradiției și al imaginilor de Epinal.[3]

Costumul personaj

În anii ′80 a doua generație se bazează pe cultura cinematografică și a benzilor desenate. Costumele sale, ca și intervențiile urbane (deseori ambulante), transpun mecanica și furia. Creaturile din piele și metal, din L’Enfer des phalènes a lui Oposito îi  evocă în același timp pe motocicliștii din Mad Max și pe războinicii niponi. Numai apariția lor dă fiori și jocul lor, amestecând urmăriri cu mașini, atacuri și dueluri cu sulițe, nu are nici un fel de dificultăți în a-l transpune pe spectator în universul lui Conan Barbarul, recent ieșit pe ecrane. ( fragment din articolul Street (Performance) Wear de Floriane Gaber  din  revista online caietelemasca.ro 

Strada ca o scenă

 

În Franța, artele străzii numără astăzi aproape cinzeci de ani de existență, de-a lungul cărora au cunoscut mai multe perioade de dezvoltare corespunzînd unor structurări succesive. Esteticile au evoluat, ca și procesul de formare sau mai degrabă de transmisie.

… La Aix-en-Provence, în prima adunare de artiști de trotuar (între 1973 și 1976), acești “ucenici” se vor regăsi în prezența unor deținători ai tradiției, bărbați puternici, acrobați la sol, înghițitori de flăcări, oameni orchestră care îi vor învăța noțiunile elementare ale meseriei: să atragă trecătorii, să formeze un cerc în jurul lor, să păstreze publicul, să facă să circule pălăria pentru chetă – toate lucrurile care nu se învață decât pe stradă, în contact cu trecătorii care trebuie transformați în spectatori. ( fragment din articolul – La școala artelor străzii, de Floriane Gaber din nr. #10 CaieteleMasca