Arhiva zilnică: 31 martie 2020

Teatrul este arta comunicării pure, directe

” Teatrul este un fenomen extraordinar, unicat în întreaga panoplie a artelor, o călătorie pe un drum al emoţiei generatoare de stări cu totul speciale la care participă autor, regizor, actori, compozitor, coregraf, tehnicieni şi spectatori.

Teatrul este arta comunicării pure, directe, una care porneşte de la un enunţ scris, transmis de către actor sub forma unuia vorbit, receptat ca atare de privitor şi se transformă aproape instantaneu într-un arc voltaic emoţional, care uneşte cei doi poli ai acestui formidabil joc de-a viaţa, actorul şi spectatorul.

În istoria sa milenară, cel puțin în dimensiunea istorică universal acceptată a evoluției societății umane căreia îi aparținem, teatrul a exersat atât forma verbală a comunicării, cât și pe aceea nonverbală, preponderență având, cel puțin până în prezent cea verbală care presupune un autor, un text, un spectacol și finalmente un spectator care își crează la rândul său niște cutume ale receptării (care îl transformă mai degrabă în captiv decât în om liber, dar asta este deja o altă poveste). Este foarte adevărat că în această ecuație subtilă, rolul autorului poate fi predominant, forma aceasta de comunicare conducând în toate perioadele istoriei teatrului universal la existența unor autori a căror aură a depășit cu mult epoca în care au trăit și au creat, transformându-i mai degrabă în contemporanii tuturor timpurilor. ( mai multe info despre  Scenariul teatrului nonverbal pe caietelemasca.ro –  biblioteca ta online de teatru!

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie