“Supereroi ratați din subcultura japoneză, cu iz românesc”


Cristina Milea s-a născut în 1986 în Tulcea şi a studiat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, unde a absolvit şi un masterat în 2010. Din 2008 este scenografă activă şi a colaborat până acum cu regizori de renume dintre care amintim: Radu Afrim, Cristian Ban, Theo Hergheliu sau Alexandru Dabija.
Este pasionată de costumul-instalatie și de principiul reciclării artistice aplicate pe obiect, cât și pe spațiu.
A luat premiul pentru scenografie «Lowendal premiază arta» și  premiul de scenografie Piatra Neamț «Pledez pentru tine(ri)» în 2010.

 

Cristina Milea a realizat costumele pentru spectacolul LOOCHY ȘI MOOCHY, regia Andreea Vulpe ce va avea premiera pe 6 octombrie.

 

Costumele, perucile, machiajul și caracteristicile personajelor surprinse în “Loochy și Moochy” sunt compoziții personalizate, inspirate din sub-culturile stradale japoneze, (moda generată de elevele de liceu și fanii cosplay) cât și din elemente reprezentative zeităților japoneze (Zeul Pământului, Zeul Fulgerului, Zeul Vântului). În scenariul scris de Andreea Vulpe,( la rândul său inspirat dintr-o legenda japoneza), zeii sunt surprinși într-o ipostază decadentă, molipsiți de viciile pământești.

   În ceea ce privește personajele feminine, componenta care m-a influențat cel mai mult din aceste sub-culturi stradale, este Lolita japoneză (apărută în anii `90). Lolita se manifestă în districtul Harajuku (Japonia). Subgrupul Sweet Lolita, în pofida conotației sexuale, propune o imagine nouă, inocentă și dulce a feminității, fiind înzorzonată cu foarte multe accesorii,crinoline,dantele, jucării, culori pastelate (personajul nostru -Zeița Teatrului, Spumi) în timp ce Wa-Lolita promovează tradiționalul kimono japonez (Zeița Soarelui-Loochy).

   În ciuda aparențelor, tinerele japoneze militează pentru independența femeii și pentru răsturnarea tiparelor în care femeia este subordonată autorității masculine. Manifestarea acestor trenduri vestimentare, a influențat, pe lângă adolescenți din intreaga lume, și mari designeri în colecțiile proprii (de exemplu: Vivienne Westwood, Issey Miyake, Comme de Garcon). Sunt convinsă că și in România există astfel de tendințe. Este o chestiune de timp pâna va căpata amploare.

  În Japonia, nevoia de a delimita o subcultura (în funcție de districtul în care se naște sau se manifestă) întărește sentimentul de apartenența la un grup social, ceea ce oferă unui tânăr siguranță si putere, elemente necesare în construirea unei identități.

 Formula spectacolului poate fi cu ușurință subiectul unei cărți de benzi desenate. Mi-a fost foarte ușor să îmi imaginez expresiile actorilor-caractere manga, care se mișcă fast-forward, fără să necesite cuvinte. 

 Consider că interesul fanilor de anime-uri și benzi desenate, (cu tot ce cuprinde cultura manga), începe să devină un subiect de interes și în rândul tinerilor din România, ceea ce mă bucură enorm. Mi se pare o latură, pe care, dacă nu ești dispus să o consumi, trebuie măcar să “o răsfoiești” și să îi afli rădăcinile și intențiile.

    Este esențial de subliniat faptul că acest spectacol nu este construit să reprezinte aceste imagini și principii, ci este o încercare de a intări un contur 2D peste o imagine 3D, printr-o estetică teatrală cu influențe japoneze pornind de la mitologoie până la moda contemporană stradală. ( Cristina Milea – scenograf costume)

LOOCHY ȘI MOOCHY, premiera sâmbătă 6 și duminică 7 octombrie, ora 19.00 

BILETE ONLINE: http://www.masca.ro/teatru/bilete-2/

 

Loochy Moochy

 

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s