Interviuri cu personaje de la periferia Micului Paris, la începutul secolului XX


              Lansăm o serie de interviuri prin care dorim să prezentăm poveștile personajelor ce locuiau în ,,casa cu nebuni” din mahalaua cu nume rușinos.  CASA CU NEBUNI, spectacol după scrierile lui G.M. Zamfirescu, în regia lui Mihai Mălaimare, este premiera ce va deschide în data de 4 noiembrie, ora 19.00 Stagiunea de Interior 2017-2018.

                       Este vorba de tragedia unei generații născută și crescută dincolo de barieră, în cartierele mărginașe ale orașelor, în cocioabele mizere fără lumină, fără orizont, fără speranțe.

                      Astăzi am stat de vorbă cu Iacov – Copilul prizioner al mahalalei… sufletul lui crește chinuit de sărăcia familiei, de dispariția frumoaselor zile ale copilăriei, nici ea lipsită de necazuri.

Trăiam ca o pasăre și ca un mormoloc. Ale mele erau maidanele, să le cutreier”.

 

  1. Ce te-a învățat lumea aceasta în care ai crescut?

Să-mi păstrez inima caldă. Oamenii mari de multe ori se calcă în picioare unii pe ceilalți ca și cum ar mărșălui pe niște străzi noroioase. Se stropesc cu durerea celorlalți și trec mai departe nepăsători.

  1. Este mai puternică dorința de a evada decât sentimentul apartenenței?

Acasă e… acasă. Totuși îmi place gândul că voi ajunge la un moment dat să mă plimb cu Fana pe străzile orașelor mari, îmbrăcați frumos și să ne respecte lumea. Aș vrea să fie acolo și Puica și Puișor-mare.

  1. Unde este acasă? Pe străzi sau în Casa cu nebuni?

Acasă este când mă ține Puica în brațe și mă liniștește, atunci când mă trezesc dintr-un coșmar.

  1. Când ai simțit că nu mai ești copil?

Am început să o văd altfel pe Fana… Dar copii suntem toți. Oamenii mari cred că dacă nu mai au părinți asta îi face să nu mai fie copii… Dumnezeu e tatăl tuturor.

  1. Este iubirea suprema evadare?

E singura.  Eu cred că iubirea este iubire. Nu poate să fie o scară și să existe mai multe trepte. Există sau nu. Și există, doar că o simți în funcție de cât de curat te păstrezi. E cărămida de bază peste care oamenii își aruncă hainele murdare pe parcursul vieții. O neglijeză. Dar ea este acolo și pulsează chiar și așa.

  1. Care este atributul copilăriei după care tânjești cel mai mult?

Faptul că oamenii mari nu mă iau în serios, tocmai pentru că sunt copil. E dulce-acrișor dar tare mă bucură că ei nu știu de câte îmi dau seama de fapt.

  1. Ce este Casa cu nebuni pentru ochii de copil?

Un coșmar, doar că ești treaz. E o casă cu ne-buni. Nu înțeleg de ce se comportă așa.

 

Personajul Iacov este interpretat, în spectacol și interviu :), de Alexandru Ionescu.

CASA CU NEBUNI

– premiera Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 19.00-

Programul complet pe http://www.masca.ro 

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s