Arhive lunare: Mai 2017

La #fisv2017 Ziua 2 – în premieră absolută Caragiale jucat de actori din China

A face un altfel de teatru a însemnat un singur lucru mai multe lucruri de-a lungul timpului A însemnat Maidane cu teatru, Orașul de sub Oraș, Măști europene la… Masca – doar câteva dintre proiectele care au impus un stil și o atitudine – și multe spectacole care au propus un teatru viu ce promovează actorul capabil și prețuiește întâlnirea dintre acesta și spectator. În 2017, a face un altfel de teatru înseamnă a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante. De la prima ediție, în 2010, evenimentul a căutat să devină un punct de reper în circuitul teatrului de stradă la nivel internațional. Pe lângă stilul propriu al producțiilor Masca – impunerea statuii vivante ca un personaj cu o poveste bine conturată și atent studiată în spate, cu un moment artistic susținut de lumini și muzică, distanțându-se de ideea statuii vivante ca simplă formă de figurație urbană – evenimentul în sine a prilejuit în fiecare an întâlnirea dintre publicul bucureștean și artiști importanți ai teatrului de stradă european, întâlniri pe care altminteri niciun alt cadru nu le-a mai organizat la noi în țară.

Anul acesta, însă, prilejuim o întâlnire ce credem că se va petrece sub zodia irepetabilului.

În cadrul apartenenței Teatrului Masca la Silk Road International League of Theatres, avem invitați 6 actori chinezi. După 10 zile de work-shop-uri, pregatire și antrenament cu regizorul Mihai Mălaimare și actorii teatrului, ei vor debuta astăzi în Festivalul Internațional de Statui Vivante jucând un moment colosal: O NOAPTE FURTUNOASĂ, după I. L. Caragiale, în tehnica statuilor vivante.

Cu alte cuvinte vă invităm la o premieră al cărei insolit stă atât în experiența de a juca din Caragiale ca statui vivante, cât și în faptul că actorii nu numai că nu sunt români, ci din o cu totul altă cultură și structură spirituală.

Dincolo de diferențele culturale și de noutatea tehnicii de living statue pentru ei, trebuie spus că cei șase actori chinezi au venit cu o deschidere excepțională pentru a învăța, pentru a asimila și a se perfecționa într-o tehnică ce nu ține de nimic altceva decât de arta actorului. Au făcut gimnastică, lemente de pantomimă, au lucrat cu masca neutră și au învățat să danseze o veritabilă sârbă.

Astăzi vor fi în fața dumneavoastră personajele din O NOAPTE FURTUNOASĂ și vă garantăm că este o întâlnire pe care nu veți uita ușor.

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

#fisv2017 începe cu Noaptea Statuilor Vivante

 

Marți 30 mai, începând cu ora 20.00, Teatrul Masca va da startul celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Statui Vivante. Deschiderea oficială va avea loc în Grădina Casei Filipescu – Cesianu cu NOAPTEA STATUILOR VIVANTE, un eveniment inedit .16 statui vivante ale Teatrului Masca și 20 de statui vivante ale invitaților noștri din Austria de la BIG NAMES își vor spune poveștile în fața spectatorilor la debutul acestui eveniment.

Intrarea publicului este gratuită.

Program:

20.00 – 20.40 • 21.10 – 21.50

Teatrul Masca: Colombina • Doamna cu umbrelă • Așteptarea • Pantoful înflorat • Gilbert & George • Fetița • Franțuzoaicele • Cariatidele • Manechinul • Pălăria albastră • Amintirea • Floarea • Sticla • Talismanul • Chitara • Sunetele

20.35 – 21.15

Austria: Coco Chanel • Steve Jobs • Albert Einstein • Walt Disney • Franz Sacher • Tomas Bata • Berthold Kempinski • Karl Benz • W. A. Mozart • Alexander Graham Bell

21.20 – 22.00

Austria: H. C. Andersen • Alfred Nobel • Thomas Alva Edison • Henry Ford • John Pemberton • Gustave Eiffel • Ruth Handler • Marie Curie • Nikola Tesla • Leonardo da Vinci

18622663_796119600554641_4472968845120215916_n

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

#FISV2017-festival în minivacanța de Rusalii

Bucureștenii care nu părăsesc capitala între 30 mai – 5 iunie,  adică fix în minivacanța de Rusalii, au o alternativă de a petrece în oraș, la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE STATUI VIVANTE, un eveniment cultural fără precedent ce va aduce în fața spectactorilor artiști din Austria, Olanda, China și România.

Ediţia din acest an  va fi una cu totul specială şi diferită de cele anterioare pe mai multe planuri. Astfel, festivalul intenţionează să-şi definească locul în peisajul genului. Este diferit şi prin întindere, mărindu-se de la 3 la 7 zile, dar şi prin format şi grupurile ţintă cărora se adresează.

18403258_10208854169215829_938247354952059963_n

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Imaginea din oglindă – Teatrul Masca la 27 de ani

                      Atâta timp cât mai putem zâmbi, cauza nu-i încă pierdută

                                                                                                W. Shakespeare

actorul

            Sunt momente în viață când a te bucura înseamnă pur și simplu să te privești în oglindă, după ce-ți vei fi lăsat ridurile și sudoarea pe noptieră, și să zâmbești.

            Teatrul Masca nu mai este de mult un copil. Poate că nu a fost niciodată. Poate că în acea zi de 24 mai 1990 acest teatru s-a născut având deja aceeași vârstă cu visurile celor care l-au înființat: Mihai Mălaimare și Anca Florea.

            Poate că nici nu ar fi avut timp să fie copil pentru că nebunia acelei perioade în România, greutățile din toate domeniile în fața cărora cultura cu atât mai puțin ar fi fost privilegiată, răutățile și ranchiuna, toate acestea l-au obligat să ia viața în piept de la prima strigare. Astfel, în fiecare clipă acest teatru a fost ceea ce urma să fie.

            La 27 de ani, Teatrul Masca nu este nici un tânăr cu pletele în vânt și căștile atârnate de gât dar nici un conformat. Este pur și simplu un NUME, un stil, o sumă de idei despre…, un altfel de teatru. Ar fi dificil de precizat dacă suntem la început de drum încă, la jumătatea drumului sau am trecut de ea, pentru că dincolo de programul estetic pe care Masca și l-a asumat, cea mai importantă temă de studiu a acestui teatru a fost perfecționarea – a actorului, a discursului, a mijloacelor de expresie, a Întâlnirii. Și atunci e greu de spus unde suntem mai exact pe drumul nostru, pentru că atunci când vrei cu adevărat să urci, cât timp nu încetezi să privești mai departe, treptele nu se vor termina; sub pașii tăi care urcă ele se vor înmulți la nesfârșit.

            De aceea, poate, cuvântul de ordine în acest teatru a fost întotdeauna acela din care s-a și născut: ACUM! Totul trebuie să se întâmple în prezent, nu mâine, nu la anul, ci acum, pentru că de cele mai multe ori mai târziu devine prea târziu și singura soluție să nu îmbătrânim a fost să fim mereu contemporani cu propria istorie.

            În momentul în care sărbătorești 27 de ani nu poți decât să te bucuri și sunt momente în viață când a te bucura înseamnă pur și simplu să te privești în oglindă și să zâmbești. Dacă ne uităm la fotografiile noastre de arhivă, de la cele din 1990 până la cele de la spectacolul de acum 2 zile, nu putem să nu zâmbim. Pentru că în ele ne vedem pe voi. Teatrul Masca și-a câștigat proprii spectatori care, împreună cu actorii teatrului, ne definesc, așa cum trăsăturile individuale definesc un chip. Poate că de aceea putem spune că Masca nu înseamnă de fapt nici actorii, nici publicul. Masca este Întâlnirea. Aceasta trebuie să continue cu orice preț pentru că regretul pentru lucrurile pe care le-ai făcut se poate stinge cu timpul, însă regretul pentru ceea ce nu ai făcut nu are consolare. Așa că…

LA MULȚI ANI!

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

A început numărătoarea inversă pentru #FISV2017

 

În perioada 30 mai-5 iunie 2017 Teatrul Masca  organizează  cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, în buna tradiție a spectacolului nonverbal pe care o cunoașteti dar, având în plus anul acesta o participare remarcabilă de spectacole de statui  vivante și grupuri statuare  din Austria,China și Olanda.

Ediția din acest an va fi una cu totul specială şi diferită de cele anterioare pe mai multe planuri. Astfel, festivalul intenţionează să-şi definească locul în peisajul genului. Este diferit şi prin întindere, mărindu-se de la 3 la 7 zile, dar şi prin format şi grupurile ţintă cărora se adresează.
Iată şi programul festivalului:
– 30 mai, ora 20.00 – Deschiderea Festivalului, Casa Filipescu – Cesianu, Noaptea Statuilor Vivante
– 31 mai – 1 iunie, ora18.00  – Parcul Humuleşti (cartierul Ferentari)
– 2 – 3 iunie, ora 18.00  – Parcul Crângaşi (cartierul Crângaşi)
– 4 – 5 iunie, ora 18.00  – Parcul Herăstrău, intrarea din Şoseaua Nordului (Lângă Roata Mare).

Festivalul Internaţional de Statui Vivante este un eveniment unic în Europa Centrală şi de Est, prima ediţie fiind organizată în 2011. Artişti din străinătate, dar şi din România vor propune şi în acest an publicului, incursiuni în lumea fantastică a statuilor vivante prin apariţii surprinzătoare.  

18403258_10208854169215829_938247354952059963_n

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Masca la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă 20 mai, începând cu ora 21.00 ne vedem la NOAPTE MUZEELOR.

 

21:00 – 23:40 – Teatrul MASCA Casa Filipescu Cesianu
Brâncuși – 21:00-21:40, 22:40-23:20
Regina Maria – 21:10-21:50, 22:50-23:30
Paraschiva – 21:20-22:00, 23:00-23:40
Zidul – 22:00-22:40
Fotograful – 21:10-21:50, 22:50-23:30

26577760401_a87f504a44_z

21:00 – 23:40 – Teatrul MASCA Muzeul Theodor Aman
Frida Kahlo – 21:00-21:40, 22:00-22:30, 22:50-23:20
Îngerul căzut – 21:20-22:00, 22:20-22:50, 23:10-23:40

13483117_1118274041562637_7906209136220735460_o

21:00 – 23:40 – Teatrul MASCA Palatul Sutu

Dactilografa – 21:00-21:40, 22:00-22:40, 23:00-23:30
Cântăreața de operă – 21:20-22:00, 22:20-22:50, 23:10-23:40
Richard alIII-lea – 21:40-22:20, 22:40-23:20

13962624_1195640397147032_413462501034960994_n

21.00-23.40 – TEATRUL MASCA Muzeul de Artă Populară „Doctor Nicolae Minovici”

Parizianca – 21:00-21:30, 22:00-22:30, 23:00-23:30
Îngerul alb – 21:30-22:10, 22:40-23:20

EXT_0130

 

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Se apropie FISV2017

  Pe 30 mai, în capitală debutează cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante.

  Momentul de deschidere va fi marcat de ,,Noaptea Statuilor Vivante,, care va avea loc  marți 30 mai ora 20.00 la  Casa Filipescu-Cesianu (la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Sevastopol)

Ediția 2017 se desfășoară în următoarele locații din  București: 

  • Casa Filipescu Cesianu ( Calea Victoriei) – 30 mai

  • Parcul Humulești – 31mai-1 iunie
  • Parcul Crângași 2-3 iunie

  • Parcul Herăstrău, lângă Roata Mare 4- 5 iunie

Eveniment susținut de Primăria Municipiului București, Primăria Sectorului 5,  Primăria Sectorului 6 prin Centrul Cultural European  Sector 6, UNITER, ARCUB, Casa Filipescu Cesianu- Muzeul Municipiului București.

Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit.

18403258_10208854169215829_938247354952059963_n

 

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie