ZIUA BLOGGERILOR, ediția a V-a


 

Teatrul Masca organizeaza luni, 21 noiembrie, ora 19.00 a V-a ediție a

ZILEI BLOGGERILOR LA MASCA

ocazie  cu care veți vedea în avanpremieră spectacolul Nastasia, o tragi-comedie după scrierile lui G.M. Zamfirescu. Primul spectacol cu public va avea loc pe 26 noiembrie.

La fel ca şi la edițiile anterioare, înscrierile se vor face pe email (dadalflorentina@gmail.com), persoană de contact: Florentina Dadal. Invitația este de 2 locuri, drept care vă rugăm să menționați dacă veniți însoțiti sau nu.

Nastasia este spectacolul ce marchează transformarea Teatrului Masca în teatru de proiecte, precum și trecerea în zona teatralității nonverbale.

Mahalaua Veseliei, undeva în Bucureștii anilor ’30, locul unde visele mor înainte de a se naște!

Nastasia trăiește un vis extraordinar, acela de a scapă de mizeria acestui loc și de a se muta după căsătoria cu Luca undeva în centru, în Popa Nan, acolo unde este lumină, unde este liniște și unde oamenii sunt altfel. Luca tocmai a anunțat-o că a plătit ultima rată la mobilă și că mâine va începe să caute casa în care vor locui. Dar fericirea nu este făcută să existe în Mahalaua Veseliei, căci Paraschiva visează și ea să-l aibă pe Luca, iar Vulpașin jură că face moarte de om pentru Nastasia pe care și-o dorește de nevastă.

Cum se va împăca visul Nastasiei cu lumea în care trăiește? Care va fi înlănțuirea de fapte care vor determina teribilul și neașteptatul sfârșit?

“NASTASIA”, un spectacol tip Masca! Un spectacol care te va ține cu sufletul la gură pentru că pasiunile sunt atât de puternice încât nu vei avea timp nici să respiri!

Vă așteptăm cu drag!

afis-nastasia

 

1 comentariu

Filed under Fără categorie

One response to “ZIUA BLOGGERILOR, ediția a V-a

  1. Pingback: Ziua Bloggerilor la Teatrul Masca | adelinca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s