O alegere care ne-a marcat ( atât de frumos) destinul


AGERPRES: … Teatrul Masca prezintă spectacole în diferite locuri — de la parcuri până la stații de metrou… Mihai Mălaimare: Am jucat și la metrou, sigur că da!

AGERPRES: Ați fost primii care au făcut lucrul acesta fără să primiți ajutor din nicio parte, de nicăieri, iar acum aveți foarte multe alte trupe care vă urmează exemplul … Mihai Mălaimare: Acum, că mă urmează eu mă bucur, că nu își amintesc deloc cine a avut primul inițiativa, asta este o chestiune românească. Sunt mulți care se laudă că au ieșit primii în stradă, uitând că Teatrul Masca a jucat în ’90 în stradă. Sunt mulți care se laudă și descoperă cu bucurie metroul, sunt mulți care descoperă cu bucurie jucatul în spații neconvenționale, în vreme ce mie, în ’90-’91, îmi dădeau telefon și mă înjurau că le stric faima breslei, că joc acolo unde scuipă trecătorii. Dar lumea afară se schimbă, este un alt secol, este o altă populație. Uitați-vă numai cât de aprigă este încrâncenarea pe argumente pro și contra unora care candidează, care vor să primească voturi. Oamenii sunt de o intransigență care nu le e caracteristică, adică românul este un tip tolerant, un tip civilizat, un tip așezat. Lucrurile sunt într-o continuă schimbare și teatrul nu mai poate rămâne între zidurile sale, pentru că riscă să balboteze, să folosească un public limitat. Bucureștiul folosește undeva între 200.000 — 250.000 de oameni care vin la teatru. Restul, nu. Ce faci cu un milion și jumătate care nu vor deloc să vină la teatru? Trebuie să te duci tu la ei. Trebuie dezvoltate structuri alternative serioase pentru că întâlnirea cu teatrul este fundamentală. Oamenii nu mai au timp să citească. Aș zice că mulți dintre ei nici nu știu să citească, nu în sensul că sunt analfabeți, deși se pare că suntem bogați în sensul ăsta, dar nu au această plăcere a lecturii, plus că vine computerul din urmă. Generațiile noi vor uita, în mod genetic, bucuria răsfoirii unei cărți. Teatrul rămâne singura artă vie, capabilă să-și reînnoiască mijloacele din mers și să răspundă mereu aceluiași deziderat care este emoția.

În anul 1992, lipsită de posibilitatea de a repeta, fără şansa de a putea susţine spectacole în faţa publicului pe care îl cucerise în cei doi ani de la înfiinţare, trupa teatrului ia hotărârea de a organiza, în semn de protest faţă de indiferenţa autorităţilor – Ministerul Culturii şi Primăria Capitalei, o stagiune în aer liber de două săptămâni în Piaţa Victoriei, vis-a-vis de Guvernul României. În presa vremii apar articole despre acest protest inedit, iar manifestările de simpatie oferite de publicul bucureştean vor rămâne în memoria celor care au dormit în stradă şi au jucat impecabil, zi de zi la ora 13,00, timp de 15 zile, spectacole în aer liber. Atunci am ales să jucăm în stradă şi a fost o alegere care a marcat (atât de frumos!) destinul unui teatru care a rămas aproape de spectatorii săi în sală sau în spaţii neconvenţionale”. Prima stagiune de exterior a Teatrului Masca a avut loc în perioada  martie și octombrie 1993.

 

12281318-2000074624

 

3365408362_97b9a2156e_z

 

_MG_6834 8012437195_a94cd256bb

Lasă un comentariu

Filed under Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s