La Masca, sâmbătă, e seara Porților deschise!


Se întâmplă din când în când ca faptele să fie rotunde și vremurile implinite. Se întâmplă în aceste răstimpuri ca ființe sau locuri să împlinească vârste frumoase care ar trebui marcate, macar ca unități concrete de măsură pentru cei care care vor ajunge să vorbească despre ele la trecut, sub forma lui ,,a fost odată…” O astfel de vârstă implinește anul acesta GRĂDINA CIȘMIGIU – 160 de ani de la inaugurare.
Pentru cei care cunoașteti spectacolele noastre, știți deja ca PARCUL este o tulburătoare privire asupra ultimilor 160 de ani (nu, nu e o coincidență🙂 ) de romanism, privire aruncată alegoric prin prisma istoriei Grădinii Cismigiu, de la inaugurare până în zilele noastre.
Și pentru că proiectul nostru – ,, UN PARC, UN ORAȘ, UN SPIRIT,, – de a juca la ceas aniversar acest spectacol tocmai în locul pe care îl celebrează nu a primit răspuns din partea celor ce puteau susține un asemenea demers, am hotărât ca ultima reprezentație cu PARCUL din acest an să aibă ușile deschise pentru toți.
Așa că SÂMBĂTĂ 29 NOIEMBRIE, de la ora 19.00 vă oferim GRATUIT spectacolul “PARCUL” (ultima reprezentație din acest an), spectacol care povestește istoria Cismigiului.
 Invitațiile se pot ridica de la casa de bilete a Teatrului Masca. Intrarea liberă, în limita locurilor disponibile
 Rezervări se pot face la  nr. de telefon: 0733.048.524/021.430.50.55.
PARCUL
parcul (7)
parcul (3)

Lasă un comentariu

Filed under Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s