Istoricul îl scriem împreună


– decembrie, 2005 – “ÎMPODOBIREA BRADULUI”, prima ediţie. Un proiect dedicat comunităţii din Militari. Pe scena amfiteatrului actorii şi familiile din cartier împodobesc brazii de Craciun şi cântă împreună colinde tradiţionale.

Aşa arată prima menţiune cu referire la acest eveniment, pentru cine intră pe pagina de Istoric a site-ului nostru. Câteva cuvinte despre un eveniment care altminteri nu durează în sine mai mult de câteva ore.

Şi totuşi ideea de atunci a fost poate printre cele care au prins imediat cel mai concret contur, şi s-a reluat în cel mai firesc mod cu putinţă în anii următori. Şi asta, credem noi, pentru că a propus ideea cea mai simplă care stă în spatele a tot ceea ce serbăm în perioada de iarnă: bucuria de a fi împreună

Şi o mare parte din această bucurie se datorează faptului că amfiteatrul se umple de copii. Căldura lor şi zâmbetele acestora sunt stări care nu pot fi disimulate, sunt de o sinceritate care desfiinţează şi frigul, şi greul şi răul şi – mai pe scurt – tot urâtul de zi cu zi al vremurilor pe care le trăim. Astfel se face că din bucuria lor ne hrănim şi noi, an după an, actori, regizori, tehnicieni, sunetişti, invitaţi, părinţi, mătuşi şi bunici, toţi cei care am avut şansa să fim prezenţi la cele opt ediţii de până acum.

Aşa se face că acum, când se apropie momentul si în casa noastrp de bilete intră un copil cu părinţii de mână întrebând Când se împodobeşte bradul? zâmbetul este de ambele părţi.

Vă aşteptăm Vineri, 6 decembrie, de la ora 16.00 în amfiteatrul Masca la ÎMPODOBIREA BRADULUI. Vom fi şi noi acolo pentru că nu uitaţi: Istoricul îl formulăm noi, poate, dar de scris… îl scriem împreună!

P.S Nu uitaţi să aduceţi globurile voastre cu voi. Ca în fiecare an, de brad ne ocupăm noi🙂

Lasă un comentariu

Filed under Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s