Comedia Erorilor şi adevărata dimensiune a sălii


După ce a început piesa, Comedia erorilor a lui William Shakespeare, am realizat adevărata dimensiune a sălii. În decursul reprezentației au fost folosite scările, culoarele de acces, ba chiar balustrada balconului a devenit la un moment dat parte din piesă.

Câteva momente deosebite:

–  spectacolul a fost rupt din când în când de secvențe foarte grafice, cum este scena de la începutul piesei, cu vaporul plutind pe valuri în furtună și ruperea catargului;

– disputa bărbați contra femei de la un moment dat, pentru care am fost înarmați corespunzător (bărbații cu cârâitori, femeile cu mașini de aplaudat) și în care a fost implicat tot publicul, făcând un zgomot asurzitor;

– corul, iarăși un lucru inedit, este omniprezent și comentează aproape la fiecare replică, stârnind câteodată „mânia” personajelor, iar Emilia Manea a fost fabuloasă.

– Dromio (Aurel Sandu) dar mai ales Antipholus ( Valentin Mihalache) au fost jucați excelent, la un moment dat am avut impresia (și cred că nu am fost singurul) că sunt doi de Antipholus pe scenă, atât de repede își schimba garderoba Valentin Mihalache în culise, uneori doar în câteva secunde, cât dura intervenția corului.

(Agenda mea, Nicolae Ciobanu)

Aplauze de final (credit goes to IYli)

COMEDIA ERORILOR   Duminică 7 aprilie, ora 19.00

Biletele le puteţi rezerva direct la casa de bilete (021.430.50.55) sau prin mail la rezervari@masca.ro

banner_comedia_mic

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s