Un spectacol de succes, un spectcol di granda!


„… aveam nevoie de un spectacol de comedie, piesa aceasta îmi plăcea teribil, chiar doream să o montez la mine la teatru şi, printr-o întâmplare nemaipomenită, iată! aveam la îndemână şi pe cumătra Gurton, căci imediat mi s-a părut că Olga (Olga Delia Mateescu) este perfectă în acest rol. I l-am propus în acea clipită, a rămas şi ea cu gura căscată o bucată de vreme după care a acceptat imediat. Mi-am dorit de data asta un spectacol di granda şi mi-am imaginat un musical după toate regulile artei. L-am invitat pe Răzvan Diaconu să compună şi trebuie să recunosc că a făcut-o cu absolută măiestrie. Antrenamentul vocal a fost cât se poate de serios, iar rezultatul general este un spectacol foarte apreciat de public care umple sălile la refuz. Am lucrat cu Puiu Antemir şi Unda Popp ca scenografi. Puiu a făcut un decor simplu şi foarte util, iar Unda a realizat nişte costume superbe pe care actorii le poartă cu foarte mare plăcere şi lucrul acesta se vede. Problemele tehnice legate de folosirea în spectacol a lavalierelor au fost depăşite destul de greu, dar suntem acum în posesia unui musical adevărat, în care partitura muzicală şi interpretarea actorilor sunt la cele mai înalte cote. Acul cumetrei Gurton ar putea fi un spectacol care să se joace oriunde, şi, sunt absolut convins, ar avea acelaşi succes.” (Mihai Mălaimare – volumul Masca – o iubire de-o viaţă)

Probabil ultima reprezentaţie din această stagiune cu ACUL CUMETREI GURTON, astăzi, 22 martie,  de la ora 19.00. Biletele le puteţi rezerva direct la casa de bilete (021.430.50.55) sau prin mail la rezervari@masca.ro şi online prin Eventim.

8389745865_1954731567

8389726403_1d5f668dbf

8389728563_db482562cd

8389728947_18123093ab

8389738651_aa8604bb2a

8390810760_25699c9d1f

8390816390_f6dda314f8

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s