La Paris au făcut tangoul decent, dar trist.


Cred că Oliveiro, asemeni lui Güiraldes a fost unul din acei băieţi buni care au dus tangoul la Paris, determinîndu-i astfel pe locuitorii din Buenos Aires să-l accepte. Pentru că aceştia nu voiau să accepte tangoul. Pe când eram copil – am crescut într-un cartier sărac, în Palermo, cartierul lui Carriego – am văzut bărbaţi dansînd cu aplomb la colţ de stradă. Pentru că nici o femeie n-ar fi făcut-o, ştiindu-se că tangoul era un dans infam: ceea ce Lugones numise o reptilă de lupanar. Când s-a aflat că-l dansa şi protipendada, lumea s-a resemnat, dar oamenii din popor s-au împotrivit, căci îl vedeau ca pe un dans al pegrei. Era, însă, foarte diferit, vesel, foarte dinamic, cu mişcări şi figuri obscene, e adevărat, nu?

La Paris l-au făcut foarte decent, dar trist iar după aceea unii şi-au propus să-l modifice. La cumparsita, bunăoară, corespunde deja schimbării. Deasemeni Gardel [cel mai bun interpret din lume al tangoului argentinian], care n-are nimic de-a face cu vechea manieră de-a interpreta tangoul.

În ce priveşte originile lui, ele m-au interesat într-adevăr. Am stat de vorbă cu Saborido, autorul tangourilor La morocha şi Felicia; am vorbit şi cu Ernesto Ponzio, autorul lui El enterriano şi cred că al lui Don Juan [Nota 15]; am vorbit cu don Nicolás Paredes, care a fost primar în Palermo; am stat de vorbă cu un unchi al meu, care era un mic craidon; m-am conversat cu oameni din Montevideo, din Rosario. Am vorbit şi cu Marcelo del Mazo. Şi toţi mi-au indicat aceeaşi origine.

Topografia era diferită, deoarece, fireşte, în Rosario se preferă origina rosariană; în Montevideo cea montevideană; în Buenos Aires e susţinută cea locală. În orice caz, origina e aceeaşi: bordelurile. Deci, tangoul nu s-a născut nicidecum în sînul poporului. Ci în ambianţa amestecată a tinerilor berbanţi şi a codoşilor. Faptul se poate demonstra, după cum am scris de multe ori – dar pot s-o repet şi aici – cu ajutorul instrumentelor. Dacă tangoul ar fi fost popular, atunci instrumentul său trebuia să fi fost ghitara, care înainte se auzea prin toate bodegile. Nu pianul, flautul sau vioara, care sunt instrumente mai scumpe. După aceea, i s-a alăturat acordeonul. Apoi, deja în Boca – desigur, cartier aproape în exclusivitate genovez – tangoul a devenit foarte sentimental: italian, în sensul lagrimogen al cuvântului. Dar originea se vede după instrumente.(Jorge Luis BorgesPrima convorbire – fragment de text, preluat de pe Atelier LiterNet)

UNA HISTORIA DE TANGO – Sâmbătă 19 Ianuarie, ora 19.00.

Biletele se pot rezerva prin mail rezervari@masca.ro sau se pot cumpăra online prin Eventim.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Fără categorie

Un răspuns la „La Paris au făcut tangoul decent, dar trist.

  1. Pingback: Astă seară vă invităm la Tango! | Teatrul Masca Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s