Bloggerii, de la „Hmmm la Aaaa!”


UPDATE: Cu părere de rău trebuie să vă spunem şi aici că NU MAI SUNT locuri la Ziua Bloggerilor. Vă aşteptăm însă cu acelaşi drag în orice altă zi de spectacole !

Ce am reușit la #mascatweetmeet de anul trecut? Să ne vedem, și deși pare neînsemnat, poate că acesta este cel mai important lucru. Faptul că am fost cu toții împreună preț de câteva ceasuri. Am reușit să ne cunoaștem și să ne recunoaștem, să ne strângem mâinile, să aplaudăm și să schimbăm câteva vorbe fără diacritice și fără tastatură. Am reușit să ne bucurăm împreună de unul dintre cele mai de succes spectacole de la Masca – SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI! Am reușit, vorba lu’ Chinezu, să devenim unii pentru alții puțin mai de-ai noștri și, vorba Ralucăi Duţă , să trecem de la hmmm la aaaa!

Ce ne propunem pentru întâlnirea de anul acesta, ZIUA BLOGGERILOR, de Marţi 28 februarie, ora 19.00? Nici mai mult nici mai puțin decât exact aceleași lucruri, numai că de data asta vă dăm întâlnire cu una dintre cele mai cunoscute comedii ale Domnului William Shakespeare, într-o sală pe care nu o veţi recunoaşte pentru că la COMEDIA ERORILOR publicul stă şi pe scenă. Privitori şi priviţi în 4D, să ne aducem aminte că „Suntem făcuţi din acelaşi material din care sunt ţesute visurile.” (Shakespeare)

Alte detalii aici şi aici.

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Fără categorie

11 răspunsuri la „Bloggerii, de la „Hmmm la Aaaa!”

  1. raduonc

    Foarte frumos scris, plus colajul de „bloguri” despre #mascatweetmeet.Felicitari !!!
    PS : Am citit despre conceptul (tipul sau modul e si mai bine spus) de teatru pe care il abordati la Teatrul Masca in cartea lui Alex. Leo Serban – „De ce iubim filmele”.Inca o data : Felicitari !!!

  2. Deabia astept #mascatweetmeet si poate aflu detalii si despre cursul de o luna pe care l-am castigat 😀

  3. @ramona maine am sa vad ce s-a intamplat de nu ai primit niciun semn. si noi asteptam sa ne itnalnim cu bloggeri. anul trecut a fost foarte frumos.

  4. Foarte frumoasa initiativa si sper sa ne vedem acolo. Sa speram ca se termina SMS Bucuresti inainte de ora 19 si sa venim acolo la spectacol.

  5. @Kriogen Am inteles ca se termina in jurul orei 16.00 🙂 Asa ca ne vedem cu siguranta!

  6. Pingback: Teatrul Masca-un teatru altfel, oameni altfel | Provinciala

  7. Pingback: Ziua bloggerilor la Teatrul Masca | ROXANA BURSUC

  8. Pingback: O zi si 3 evenimente care nu merita ratate | Andreea Stan . ro | Andreea Stan . ro

  9. Pingback: Mai online cu un an! | Teatrul Masca Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s