
- Cateva cuvinte despre tine. De ce teatrul? Cum ai ajuns la masca?
- Despre mine…Ma urmareste imaginea unui loc uitat de timp si rupt, parca, de restul lumii, unde ma vad copil si unde ma reintorc de multe ori cu gandul si cu inima. Aceasta… reintoarcere catre inocenta, as putea numi-o, imi da o liniste sora cu pacea pe care o ai dupa o rugaciune profunda. Mai am o imagine, de data aceasta fara sa fiu implicat direct, a unui batran ce merge prin lume insotit de un baiat, amandoi de o simplitate care, de fiecare data cand ii vedeam, ma duceau cu gandul la un intelept Maestru si la discipolul sau iubit. Cred ca fiecare dintre noi are nevoie sa revina macar din cand in cand la inocenta acelui suflet de copil din noi si fiecare dintre noi avem nevoie de un batran care sa ne poarte prin lume oferindu-ne o farama din intelepciunea sa…
Mi-a placut matematica. Daca nu eram actor, ma faceam inginer. Chiar am diploma de “inginer colegiu in Microtehnica si Optica”, ca am absolvit si Politehnica. N-am practicat niciodata, dar imi place cum suna, tie nu? A, si imi place sa scriu, mi-ar fi placut sa fiu scriitor. In urma cu ceva ani chiar imi spuneam “ce-ar fi sa pot trai din scris ?”. N-am ajuns chiar pana acolo, dar am mai castigat cate ceva din “mazgalit”….
De ce teatru… Pentru ca asa a fost sa fie
. N-am un motiv anume si cu atat mai putin unul spectaculos. Cred ca Doamne-Doamne a fost bun cu mine si mi-a dat sansa sa vad cum e sa traiesti mai multe vieti intr-una. Si ma bucur ca s-a intamplat sa fie asa. Oricum, nimic nu e intamplator. Iar la MASCA am ajuns… printr-o intamplare J. Glumesc, desigur. Eram la un master la UNATC, am fost intrebati de profesorul nostru, regizorul Gelu Colceag, un om pe care eu il consider cu totul si cu totul special, cine vrea lucreze “cu Malaimare, unde o sa vedeti voi ce inseamna sa muncesti, nu ce facem noi aici ! O sa va rupa!”. Am vrut, pentru ca auzisem ca se face si step la Masca, iar eu vroiam de mult timp sa invat, am venit, iar la a doua intalnire dl. Malaimare m-a intrebat daca vreau sa vin la Masca. Am zis da fara sa ezit. Si cred ca am facut foarte bine.
- Din care categorie faci parte? Cei tineri sau ,,i vecchi” ?
- Teatrul e ca viata (formularea nu-mi apartine, dar subscriu la ea), cu cat esti mai „vechi”, cu cat ai gasit mai multe raspunsuri, cu atat ai mai multe de spus. Sa zicem ca sunt la varsta cand mai sunt raspunsuri de aflat… Citeam undeva ca bucuria sta in cautare, in framantarile generate de aceasta cautare, nu neaparat in atingerea telului. Mi-a placut formularea si, iata, acum savurez aceasta cautare. Oricum, nu ma grabesc, drumul tot intr-acolo duce.

- Daca ai fi putut, ai fi ales alt personaj din sluga?
- M-am bucurat in primul rand ca am fost distribuit in acest spectacol si m-as fi bucurat de orice personaj. De altfel, in distributia initiala eram Brighella… Eu cred ca fiecare personaj este foarte important intr-un spectacol si, in general, in viata lucrurile au valoarea pe care tu le-o dai. Ca actor, mi se pare mai provocator si mai interesant sa cauti „rezolvarea” personajului care ti s-a dat, chiar daca uneori crezi ca poate ti s-ar potrivi un altul. Si revin la ideea ca nimic nu e intamplator, viata iti da in orice moment exact ceea ce meriti sau ai ceea ce ai nevoie, iar teatrul nu face exceptie,. Si poate ca in aceasta perioada aveam nevoie de intalnirea cu domnul Pantalone. Si ma bucur de cunostinta!
N-am cerut niciodata sa fiu distribuit intr-un personaj anume. A, ba da, o data, in facultate, la niste exercitii, ni s-a aspus sa ne alegem scene din Shakespeare pe care sa le lucram. Am ales doua scene intre Othello si Iago, vroiam sa joc unul dintre ei, oricare, si mi s-a dat… Silvius. De atunci am zis ca nu mai cer personaje J. In ceea ce-l priveste pe Pantalone, imi place din ce in ce mai mult, chiar daca la prima generala cu public i s-au rupt pantalonii de doua ori (nu spun unde
), apoi tanti Sanda, cabiniera noastra, m-a salvat dandu-mi un alt pantalon. Deci, Pantalone a jucat la primul spectacol cu public in doi pantaloni…
- Care este determinantul tau care te ajuta cel mai mult sa il joci pe Pantalone?
- Imi place. Bucuria cu care am abordat inca de la inceput lucrul la spectacol a facut sa ma „imprietenesc” destul de repede cu Pantalone. Sigur, la aceasta a contribuit increderea in sugestiile si in drumul pe care m-a orientat regizorul spectacolului, dl. Mihai Malaimare. Cred ca e important si benefic sa ai incredere in „dirijorul orchestrei”.
- Sincer, cui i-ai da-o mai degraba pe Clarice? Lui Florindo sau lui Silvio?
- Aici poti sa scrii ca rad in hohote
)… Pai puteam sa fi vrut eu s-o dau oricui, domnul Goldoni e cel care are ultimul cuvant, asa ca…
- Ce asteptari ai de la acest spectacol?
- Sa aiba o viata cat mai lunga si sa fie jucat cu aceeasi bucurie, ba chiar mai mare, de fiecare data. Imi place enorm acest spectacol si ii multumesc inca o data dlui. Malaimare ca m-a distribuit in el. Ca si in „Acul cumetrei Gurton”, ca si in celelalte spectacole. De altfel, le multumesc tuturor colegilor, pentru ca fara ei poate ca s-ar fi amanat pentru un timp intalnirea mea cu acest Pantalone si cu situatiile prin care el trece. Intr-un spectacol e important sa dai, dar si sa primesti, ca sa poti da mai departe.
- Cat ti-au folosit antrenamentele de tai chi chuan la acest rol?
- O sa razi, dar antrenamentele alea de tai chi chuan chiar sunt folositoare, pentru ca iti constientizezi si trezesti niste energii pe care le ai, dar le tii acolo, adormite. De altfel, orice forma de „antrenament” cu tine insuti e benefica. Ne cunoastem destul de putin pe noi insine si e pacat, pentru ca suntem mult mai mult decat credem.
Din profunzimile departamentului PR:
- De ce porti peruca cu par cret peste parul tau natural care este … cret?
- Ha-ha-ha-ha-ha!!!! Misto intrebare! Uite-asa!
***
Duminica, 1 noiembrie, ora 19.00 la Teatrul Masca