Arhiva zilnică: 9 decembrie 2012

Cât de dor vă e de o bătaie cu perne?

Îmi era foarte dor de o bătaie sănătoasă. Cu perne. Una din aceea în care nu mă tem că sparg vreo lampă sau că vărs tot parfumul de cameră pe mochetă – lucru care chiar s-a întâmplat acum vreo lună şi care ne-a parfumat iremediabil şi excesiv camera, abia acum s-a mai dus! Ultimul lucru la care mă aşteptam era să găsesc această bucurie într-un teatru!

La începutul lunii decembrie am ajuns din nou la Teatrul Masca, pentru a vedea Acul Cumetrei Gurton, un musical după un text din Teatrul Renaşterii Engleze. Cum deja m-am obişnuit la Masca, toată acţiunea se petrece în jurul unor încurcături, de data aceasta o farsă bine pusă la cale, în care personajele se ceartă, se îmbrâncesc, se fugăresc, genul de acţiune care stârneşte hohotele de râs ale copiilor. Muzica e frumoasă, acţiunea alertă, Mihai Mălaimare minunat, ca de altfel toată echipa pe care am lăudat-o de atâtea ori şi care îşi merită cu prisosinţă aplauzele mereu prelungite de la final.

Pentru actorii de la Masca ăsta cred că este un adevărat compliment, ei care încearcă întotdeauna să relaţioneze şi să interacţioneze altfel cu publicul, ei care aleg să joace în spaţii neconvenţionale, ei care sunt minunaţi prin energia, veselia, puterea de a juca, dansa, cânta şi exprima atât de bine toate formele posibile de  emoție. ( Roxana – Lume Mare)

Astăzi, de la ora 19.00, vă așteptăm din nou la o bătaie cu perne pe cinste 🙂

ACUL CUMETREI GURTON

 

Scrie un comentariu

Din categoria Fără categorie