Targul de jucarii vechi pentru copii -editia a 9-a

Teatrul Masca a organizat ieri, 25 mai 2008 cea de a noua editie a Targului de jucarii vechi pentru copii. Editia de anul acesta a fost dedicata luptei impotriva violentei in scoli, flagel care a ajuns la un nivel mai mult decat ingrijorator.
Au fost prezenti 290 de mici negustori, iar cifra de afaceri declarata a fost de 8.419 lei, ceea ce depaseste net recordul anului trecut.
Au fost prezenti cativa politicieni, mai exact Ludovic Orban si Sorin Oprescu, cateva ziare si TVR Cultural si Realitatea TV.
Copiii au donat foarte multe jucarii care vor lua, in urmatoarele zile, drumul unor sate cu gradinite aflate in pana de jucarii. Vom publica lista cu numele donatorilor, precum si cele doua premii oferite de Teatrul Masca pentru folosirea eficienta a reclamei.

Turneu la Tg. Jiu

De cativa ani suntem chemati de Marian Negrescu, directorul Teatrului Elvira Godeanu din Tg Jiu la Festivalul pe care il organizeaza, ” ZILELE ELVIRA GODEANU”.
O face ca un om de teatru, intrebandu-ne cu ce dorim sa-i mai surprindem pe locuitorii acestui frumos oras. Anul acesta am vebnit cu Statuile, pe care le-am jucat in nocturna si cu un workshop, “Descoperirea propriului clovn” pe care l-am tinut cu actorii sai, si care mi-au facut o foarte buna impresie.
La sfarsitul acestui turneu am stabilit impreuna un pact de cooperare pe termen lung si cred ca astfel de solutii pot pune ambele trupe intr-o conditie excelenta. Vom vedea. In orice caz, o foarte buna impresie!

Turneu la Buzau

Suntem chenati, din ce in ce mai des, de catre tot felul de festivaluri din tara cu urmatoarea explicatie: vrem si ceva de strada. O bucata de vreme am raspuns la astfel de solicitari, dar ultimul turneu la Buzau m-a lecuit. Am acceptat sa merg pentru ca m-a rugat un distins prieten din Ministerul Culturii, in plus, directoarea de acolo m-a sunat si ea si m-a asigurat ca totul va fi ok. Am ajuns la Buzau, ne-am dus in parc, nimeni din partea organizatorilor. Noroc ca stiam unde ar trebui sa ne instalam. O facem, nimeni din partea organizatorilor. Se apropie ora spectacolului, nimeni din partea organizatorilor. Nu prea este lume in parc desi fusesem asigurat ca doar acolo pot fi gasiti buzoieni. Imi iau actorii si ma duc in centru. Nimeni, nici tipenie, buzoienii erau plecati undeva. Ma intorc uluit in parc, tragem niste cantari cu fanfara noastra, adunam caine caineste vreo 200 de oameni de pin parc, nimeni din partea organizatorilor. Ba nu, mint, vine o duduie care zice ca este de la radio Iasi si culege impresii pentru o emisiune. Ce sa-i zic? Ce impresii? Aveau nevoie si de ceva de strada si si-au permis sa dea 1000E ca sa aiba. Ce nevoie mai aveam de un gest absolut de normalitate si de bun simt? Sunt platit ca sa prestez, asta fac.
Doar ca, de aici inainte, astfel de insi care organieaza festivaluri care au nevoie si de ceva de strada trebuie sa stie ca pretul meu este inzecit. Proasta crestere poate fi suportata dar macar pe un pret bun.

Macbeth in ploaie

Piata Enescu, seara, trupa poloneza, ploaie. Conditii bune pentru un spectacol Shakespeare. Imagini interesante, multe dintre solutii cu un grad inalt de teatralitate. Din pacate fara emotie, fara nici un fel de emotie. Dar, marturisesc ca totusi mi-a placut, ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva emotia, in teatrul de strada, se induce subliminal si imaginile se reveleaza ulterior intr-un alt contur, mai solid, mai interesant.

Repetitia

In cadrul proiectului Scoala de Teatru Gestual Masca repetam spectacolul ACTORII, realizat cu studentii Facultatii Spiru Haret.

Astazi as vrea sa spun cateva cuvinte despre sincron.

Ce inseamna acest lucru in teatrul gestual?

In primul rand trebuie pornit de la temele generale ale teatrului vorbit. Doar ca acolo exista un text care trebuie rostit si textul tine loc de multe, poate acoperi multe erori chiar. Aici, pe scena, actorul este pus in fata faptului ca absolut orice se intampla este semnificativ, absolut orice gest trebuie sa semnifice ceva, altminteri distrage atentia spectatorului si il face sa rataceasca aiurea prin hatisul a tot felul de semne, pierzand tocmai ceea ce am intentionat sa fie important.

Pe scena se afla 23 de studenti. Au de facut o scena de aerobic, in fond o scena de miscare colectiva care trebuie sa arate capacitatea de a actiona impreuna, de a se defini individual, in contextul precis al unei miscari construite dinainte. Trebuie sa asculte muzica, sa o asume, sa o poata canta in orice moment, trebuie sa execute miscarile cu precizie de ceasornic, trebuie sa se poata urmari unul pe celalalt, trebuie sa nu lase sa se vada efortul, trebuie sa transmita buna dispozitie, trebuie sa poata fi atat de performanti incat sa starneasca respect printre spectatori.

Nu este simplu. Fiecare dintre ei este o personalitate aparte, fiecare doreste sa iasa in evidenta, fiecare doreste sa fie cat mai bine. Trebuie sa fie liberi, dar libertatea este un concept extrem de straniu in teatru, care este o profesie pe cat de individuala pe atat de colectiva.

Gesturile au un inceput si un sfarsit.

Gesturile se fac intr-un ritm dat.

Gesturile au o incarcatura emotionala data de un anume tip de amintire la care se face rapel.

Getsurile facute in sincron inseamna acordarea tuturor acestor elemente in asa fel incat sa para a fi executate de una si aceeasi persoana.

Unde este libertatea lor?

In capacitatea de a pune in acord toate aceste elemente, asa cum un sofer poate manui in conditii de timp extrem de stricte, toate cele trei pedale, schimbatorul de viteza, radioul, bricheta, stergatoarele de parbriz si sa si converseze cu persoana iubita care sta in dreapta fara sa o faca sa se simta, Doamne fereste, pe locul doi in topul preocuparilor lui.

Sincronul este momentul in care doua sau mai multe personalitati, prin atente si savante operatiuni de decantare, de renuntare si de adaos, izbutesc sa execute, in acelasi timp si cu aceeasi semnificatie, un gest. Forta pe care o reprezinta sincronul pe scena este uluitoare.

Cum se ajunge la acest lucru?

Prin repetitie.

Prin repetitii indelungi, reluate ori de cate ori unul singur a gresit. Unii, cei care izbutesc mai repede, se pot simti frustrati, dar aici apare o alta tema de antrenament si de educatie tearala specifica.

Nimic din ce se petrece pe scena in timpul spectacolului nu trebuie sa fie intamplator, sau fara o semnificatie anume.

Nimic din ceea ce se petrece in timpul unei repetitii nu poate si nu trebuie sa fie in afara temei generale a  educatiei teatrale, pe care trebuie sa o suporte, clipa de clipa, si invataceii si profesionistii cu ani buni  in spate.

Poate din cauza asta, a repetitiei, teatrul este atat de frumos si de irepetabil.

Cand repetitia s-a terminat ramane acolo, pe cortex, un fel de santulet la care vor face apel actorii a doua zi cand vor incepe noua repetitie.

Se poate pastra?

Cat timp?

Cand este nevoie de o noua repetitie pentru a reface sincronul?

Atatea teme se succed, unele aproape fara sa ne dam seama si este vorba doar de un simplu si banal sincron intr-o simpla si banala, la urma urmelor, scena de aerobic!

O noua stagiune in aer liber a pornit la drum

 

 

 

 

 

 

1 Mai, caldura, lume puhoi si spectacolele noastre, LA ROMANI si GARDIENII VESELI.

Am plecat dupa spectacole cu sufletul impacat, chiar mi-a placut si abia astept sa mai joc. Este ceva cu totul special cand joc in aer liber, este teatru in adevaratul sens al cuvantului, este o provocare care ma face sa tremur de nerabdare.

Imbratisarile spectatorilor dupa spectacole, autografele, dar mai ales zambetele si strangerile de mana, acestea sunt minunile spectacolului in aer liber al Teatrului Masca.