Anca a avut intr-o zi o idee de geniu: sa jucam la Metrou!
Explicatiile posibile erau multiple, de retinut in primul rand faptul ca acolo se afla un public potential, ca oamenii, depeizati din cauza subteranului, au nevoie de noi ( cu actorii alaturi, nemuritori, poti crede ca scapi din orice catastrofa), ca incercam o experienta noua…
Am decis sa incepem, chiar daca temerile erau destule : oare oamenii se vor opri sa ne vada, sa ne asculte, oare nu vom fi agresati, oare nu exageram, oare…
In mod normal, intre doua trenuri trec intre 2 si 5 minute, acesta fiind deci ragazul pe care putem conta pentru o audienta cat de cat onorabila. Nu stiu daca actorii s-au temut de momentul in care soseste trenul in statie si cand este de presupus ca oamenii se vor imbulzi sa intre, sa se aseze pe scaune, sa plece…dar eu marturisesc ca am luat in calcul si aceasta posibilitate, dar riscul putea fi asumat, merita sa incercam, la urma urmelor.
Proiectul a luat fiinta, ne-am intalnit cu reprezenatntii Metrorex care, spre cinstea lor, au trecut usor peste posibilele obiectii legate de aglomeratie, de inconveniente produse de cablurile de sunet si lumina, de nevoia de spatiu pentru ca actorii sa se schimbe, de faptul ca oricum asa ceva insemna o interventie in viata obisnuita, de zi cu zi, a angajatilor Companiei.
Si a venit primul spectacol(decembrie 2003).
Cred ca am jucat la statia Unirii 1, chiar nu mai tin minte exact. Am ales un conglomerat de momente din cateva spectacole, mergand pe ideea ca fiecare numar sa se inscrie in marja de timp aratata de statisticile Metrorex, 2 - 5 minute. A fost extraordinar. Oamenii s-au strans in jurul nostru si au ramas acolo pana s-a terminat, pana am inceput sa strangem lucrurile. Erau uimiti, erau bucurosi, erau parca altfel. A fost un succes fabulos si, de atunci, s-au scurs ani si peste 400 de spectacole. Nu numai ale noastre ci si ale unor invitati ai teatrului, muzicieni, pictori, dansatori, cineasti.
Orasul de sub oras, este expresia orgoliului unui teatru care a deschis drumuri cu nemiluita fara a se angajka definitiv pe nici unul dintre ele, este proiectul cu o vizibilitate enorma si, ceea ce este chiar mai important, cu un inalt grad de emotie, pentru ca oamenii nu se sfiesc sa ne abordeze, sa ne multumeasca, nu se sfiesc sa arate ca sunt fericiti, ca aceasta intalnire chiar le lipsea.
Cat va dura proiectul? Nu stiu. Deocamdata, alaturi de Metrorex si Teatrul Masac au venit Ministerul Culturii - ncare a considerat proiectul ca fiind unul de referinta si care a intrat deja in proiectele sustinute anual) si Ministerul Transporturilor. Ppoate vom mai gasi sponsori pentru ca actorii teatrului joaca in cadrul normei de angajat, dar colaboratorii trebuie platiti si interesant ar fi sa putem avea spectacole in mai multe statii deodata. Pana atunci, Orasul de sub oras merge inainte, iar intalnirile de la Metrou sunt din ce in ce mai placute pentru ca avem un public fidel, oameni care vin special sa ne vada, sa ne aplaude si sa plece fericiti ca au mai putut fi prinse cateva clipe mai altfel decat gri, mai altfel decat zgomotoase, mai altfel decat neinteresante.
